“Dragostea e o boală. Acum e oficial. Cel mai frumos sentiment a fost inclus în registrul maladiilor al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit presei ruse. Experţi în sănătate afirmă că dragostea sau, altfel spus F 63, este o tulburare mintală. Ea provoacă dependenţă, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, shimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Autonome din Mexic sunt de părere că dragostea nu poate dura mai mult de patru ani, explicând acest lucru prin cauze fiziologice. Deocamdată, nu există un remediu contra acestei maladii.”
Să fi avut marii gânditori dreptate?
“Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.” – Tudor Muşatescu
“Dragostea este autoamăgirea pe care o fabricăm pentru a justifica încurcăturile de care avem parte pentru a face sex.” – Dan Greenburg
“Dragoste. O nebunie temporară vindecabilă prin căsătorie sau prin îndepărtarea pacientului de influenţele care au provocat tulburarea.” –Ambrose Bierce (Dicţionarul Diavolului)
Scriitorul Alexandru Paleologu spunea:Dragostea e o boală fără de care nu eşti sănătos.
Pentru voi ce este dragostea?
Bolnavi de iubire - Proverb “ cu dragostea nu-i de glumit”.
Nimeni nu scapa de suferinta din dragoste. Barbati sau femei, tineri sau batrani, saraci sau bogati, hetero sau homosexuali: pe toti ii atinge in egala masura, o data sau de mai multe ori in viata. O durere pe care am simtit-o, cu siguranta, fiecare dintre noi. Cand te indragostesti nebuneste si esti respins, cand o relatie se destrama si “omul vietii” dispare, lasand in urma sa doar cioburi de vise.
Te simti tradat si pierdut, umilit si jignit. Cauti ascunzisuri si fugi de lume, suferind in tacere. Stai noaptea cu ochii atintiti pe tavan si-ti compatimesti neputinta. Abia daca mai pui
ceva in gura sau, dimpotriva, te agati cu disperare de frigider. Fumezi tigara dupa tigara ori iti ineci amarul in alcool. Te simti parasit de Dumnezeu si de lume, inutil, fara nici o valoare, fara speranta. Asteptand, totusi, cu inima zvacnind in piept, un semnal.
Ce este suferinta din dragoste?
O stare psihica anormala? O rana sufleteasca, vindecabila in timp? Un amestec daunator de vanitate lezata, teama de siguratate, mahnire produsa de pierderea unei persoane dragi? Sau o boala grava si-adevarata, care iti ameninta trupul si viata, sfarsind in depresie, ba chiar si in moartea prin sinucidere?
Abia in ultimii ani, oamenii de stiinta s-au preocupat mai intens de acest fenomen, pe care atat psihologii, cat si neurologii, biochimistii ori specialistii in probleme de comportament il numesc “Lovesickness” (boala dragostei) sau “Broken Heart Syndrome” (Sindromul inimilor frante). Au fost intervievati pacienti, s-au facut tomografii si analize de sange, pentru a se afla de ce unii dintre noi suferim mai mult decat altii, ce rol joaca spaimele traite in anii copilariei, si ce face creierul, atunci cand sarim de pe fix.
In 1992, psiholoaga austriaca Gerti Senger a initiat o disertatie pe tema suferintei din dragoste. A cautat, prin intermediul radioului, persoane atinse de acest sindrom, selectand in cele din urma un numar de 30 de femei si 30 de barbati, intre 23 si 53 de ani, pe care i-a pus sa completeze chestionare intocmite anume. Din cele 2000 de pagini de anchete transcrise si din evaluarea chestionarelor si a testelor, Senger a putut fixa fazele de evolutie a suferintei din dragoste si a stabilit strategiile pe care trebuie sa le foloseasca “bolnavii”. Ca efect secundar, psiholoaga a fost uimita sa afle ce potential creator urias produce suferinta din dragoste, ce forte sufletesti si spirituale pot fi mobilizate prin intermediul durerii. In mod paradoxal, spune ea, scriitorii si creatorii de arta ar trebui sa aleaga deliberat suferinta din dragoste, ca pe un stimulent exceptional. In cazul lor, calmul sufletesc duce la opere medii, cu emotionalitate redusa.
Cele 5 trepte ale “mantuirii”
Aproape fiecare bolnav din dragoste trece, in perioada de criza, prin 5 etape. In prima faza, el simte ca ceva nu este in regula, ca siguranta de pana acum a relatiei sale este amenintata – prin nuante de limbaj modificate, priviri ciudate sau prin lipsa apropierii fizice.
In cea de-a doua faza, despartirea devine concreta, bolnavul intrand intr-un soi de paralizie, de gol sufletesc si prostratie. “Prin pierderea partenerului, increderea in sine, valabila pana atunci, se naruie”, spune psiholoaga austriaca. Esti incapabil sa mai gandesti sau sa reactionezi. Nu mai ai nici un sprijin, nici o raportare la viata de zi cu zi. Nici un rost. Pur si simplu, actionezi mecanic, ca un robot.
Unul dintre participantii la test spunea: “Pentru mine, lumea se prabusise. Parca eram telecomandat. Mort. Cand ieseam pe strada, nu vedeam unde sunt, nu vedeam pietonii si nici masinile. Umblam de colo-colo ca intr-un delir”.
In faza a treia licareste din nou o speranta, incercarea de a amana despartirea sau macar de-a o “amortiza”. In aceasta etapa, pe care Senger o numeste “ritual de tranzitie”, se produc frecvent apropieri temporare, dar ele sunt adeseori pe cat de dificile, pe-atat de lipsite de perspectiva.
Abia in faza a patra, faza regresiei, devine limpede faptul ca dragostea a esuat. Definitiv! Cel parasit este chinuit de reprosuri, sentimentul valorii proprii reducandu-se pur si simplu la zero. Senzatia ca esti in plus, ca nu mai este nevoie de tine devine atat de puternica, incat salvarea e cautata, cateodata, in moarte. Suferinta din dragoste ramane, si in mileniul trei, cauza principala a sinuciderilor. Cei care in aceasta faza fumeaza nebuneste sau se infunda cu ciocolata sunt pregatiti sa-si domine suferinta. La astfel de subterfugii apeleaza si bebelusii, atunci cand se culca cu ursuletul sau cu papusa, in absenta temporara a mamei. Exista mai multe metode “de trecere” pentru a scapa din infern: jurnalul intim, pictatul, scrisul, cantatul la un instrument muzical sau innoirea hainelor din dulap, o noua coafura sau – de ce nu – descoperirea unor energii noi, pentru a merge la o sala de sport sau de dans, la un curs de fotografie sau limbi straine.
Artistii au stiut totdeauna sa foloseasca forta creatoare a suferintei produse de dragoste. Asa au fost Eminescu, la noi, Puskin la rusi sau marele Goethe, care a scris in doar cateva saptamani romanul epistolar “Suferintele tanarului Werther”, in care isi descrie iubirea pentru Lotte, o tanara de 19 ani, logodita cu altul. “Am trait, am iubit si am suferit enorm”, declara, mai tarziu, scriitorul. “Scrisul m-a mantuit.”
Exista si oameni care incearca sa scape de suferinta fugind de ea si de ei, alergand la propriu, antrenandu-se zi de zi, eliberandu-se, prin efort, de durere. Si sufletul chiar se lasa alergat. Uita. Se intremeaza. Altii, dimpotriva, evadeaza in munca, pana ce ajung sa se “casatoreasca” cu ea. Folosul? Detasarea si experienta succeselor. Oricum, mult mai bine decat consolarea in alcool sau – specific barbatilor – intr-o sexualitate confuza, schimband mereu partenerele.
Aici incepe, deja, cea de-a cincea si ultima faza. In care accepti ca partenerul a disparut, in care te orientezi spre viitor si treci iarasi de la cuvantul “noi” la “eu”. In care sunt activate vechile prietenii si se leaga altele noi. Si in care, calit sufleteste, poti fi din nou receptiv, chiar si pentru un nou partener. In acel moment, suferinta din dragoste a trecut.
Femeile sufera mai mult ca barbatii
Durerea maxima – adolescenta
Suferinta din iubire difera. Fiecare din noi o traieste in felul sau. Cert este – conform studiilor facute – ca femeile sufera mai mult ca barbatii. In medie, durerea femeilor trece dupa circa un an jumatate, in vreme ce barbatii ies din nou la lumina, dupa doar zece luni. In alte teste se spune ca 7% dintre femei si 4% dintre barbati au declarat ca durerea a tinut peste o luna, dar majoritatea sustine ca a invins-o in doar 7 zile. Cifre care trezesc suspiciuni. Gerti Senger este, si ea, sceptica: “Nimeni nu-si poate vindeca o asemenea suferinta in doar 4 saptamani. Asta e sigur.”
Suferinta din dragoste, considerata frecvent drept o slabiciune, este adeseori bagatelizata. Cei care o traiesc incearca sa o ascunda, sa se descurce singuri, se simt jenati ca au fost parasiti. De altfel, parintii, fratii sau prietenii carora li se cer ajutorul trateaza fenomenul cu oarecare retinere: “Aduna-te, omule, nu e chiar asa de grav”.
Si totusi, este. “Durerea provocata de o ruptura sentimentala e adesea cumplita, groaznic de suportat”. Despartirea are, uneori, gustul mortii. In cartea sa “Despre dragoste”, scriitorul francez Stendhal spune: “Cand dragostea moare, inima noastra zvacneste dureros, in fiecare faza a luptei cu moartea”.
Dar nu toti oamenii traiesc acest “gust al mortii”, cu aceeasi intensitate. Dupa o despartire, unii au nevoie numai de-un scurt ragaz ca sa-si revina, in timp ce altii se chinuie ani si ani. Deosebit de afectate de suferinta sunt femeile, mai inclinate spre stari depresive sau izbucniri nervoase si boli somatice. 60% dintre participantele la testul psiholoagei austriece se simteau, dupa despartire, amenintate existential, in timp ce in cazul barbatilor, procentajul era de doua ori mai mic. De asemenea, ideea sinuciderii le preocupa pe 30% dintre femei si doar pe 6,7% dintre barbati.
De ce? Pentru ca barbatii se detaseaza mai usor? Pentru ca, apartinand sexului
tare, rezista mai bine la slabiciuni? Se prea poate. Dar un rol mult mai important il joaca, in mod evident, experienta acumulata in frageda copilarie, mai cu seama in relatia cu mama, prima persoana cu care intra in contact nou-nascutii. Baietii se simt mult mai iubiti de mame decat fetele. Aproape 3/4 din barbatii testati de Gerti Senger si doar jumatate din femei au caracterizat relatia cu mamele lor ca “foarte buna”.
Cea mai dureroasa este, insa, fara nici o indoiala, suferinta din dragoste, la varsta adolescentei. Iar faptul ca prima “rana” este perceputa aproape mereu ca fiind cea mai profunda are mai multe cauze. Trecuti de problemele emotionale ale pubertatii, adolescentii viseaza imediat la siguranta romantica pe care le-o ofera prima dragoste. Iar daca aceasta esueaza, dezamagirea poate atinge proportiile unei catastrofe. Primul ajutor pentru adolescentii bolnavi de dragoste este Internetul, unde pot schimba impresii despre problemele lor, cu tineri necunoscuti de aceeasi varsta, iar sfaturile sunt anonime si pe gratis. Din 1992, in Germania si Austria, s-au infiintat centre speciale in diverse spitale, unde zeci de mii de tineri pot afla raspunsul la intrebarile lor. Fiindca la fel de usor cum un simplu flirt poate fi transfigurat intr-o mare iubire, tot asa se poate intampla si cu ultimul pas, atunci cand dragostea esueaza, iar acesta este cel mai adesea motivul pentru care adolescentii, dar si adultii tineri recurg la sinucidere.
Pe de alta parte, oamenii tineri inclina mai putin sa se piarda intr-o incercare lunga si grea de a iesi din suferinta. Fiind mai mobili si mai comunicativi decat adultii, ei au mai multe sanse sa-si regaseasca mai repede fericirea.
“Inima franta” are certificat medical
Medicii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore au consultat 19 pacienti internati cu simptome clasice de infarct – dureri in piept, probleme respiratorii, un randament redus al cordului. Ei bine, nici unul dintre ei nu avea infarct, absolut toti sufereau de “sindromul inimilor frante”, care produce o concentratie ridicata a hormonilor de stres in sange. “Noi credem ca nivelul ridicat al adrenalinei anesteziaza, pur si simplu, muschiul cardiac”, afirma unul dintre medici.
“Prea multa adrenalina poate fi daunatoare pentru inima”, spune altul. Cercetatorii americani studiaza de ani de zile fenomenul iubirii. La inceput, ei le-au facut tomografii studentilor proaspat indragostiti si au constatat ca mereu, aceleasi zone ale creierului erau active. Pe urma, au repetat investigatiile pe subiecti care tocmai fusesera parasiti de parteneri si au descoperit ca durerea despartirii este prelucrata in aceleasi zone ale creierului ca si fiorii dragostei. Ca suferinta produsa de pierderea persoanei iubite produce acelasi “cocteil” de hormoni ca si starea de fericire. Dar acum “rasplata” lipseste: mangaierile, afectiunea, sexul. Simptomele frustrarii sunt aceleasi ca la consumatorii de droguri aflati la dezintoxicare: dorinta violenta, melancolie, epuizare fizica, tulburari. Asadar, dragostea functioneaza ca un drog. Cand ea nu mai exista, pot sa apara simptomele unei depresii puternice, care va trebui tratata de catre specialisti. Cu psihoterapie si tratamente capabile sa reinstaleze echilibrul psihic si sentimental. Proverbele au dreptate: “in dragoste si in razboi nu exista reguli”… “dragostea se aprinde ca focul” ….. “cu dragostea nu-i de glumit” !
