Nuvela cea mai dezgustătoare din această carte

Incredibil :)   mi-a placut super mult! enjoy :)

Avertisment: anumite pasaje din acest text pot şoca sensibilitatea unora dintre cititorii noştri, şi anume a celor mai romantici.

Simt că voi plânge iarăşi gândindu-mă din nou la povestea aceea. Dar trebuie să o povestesc: există oameni cărora exemplul meu le va fi poate de folos. Astfel voi avea cel puţin iluzia că nu am distrus zadarnic cea mai frumoasă poveste de dragoste din viaţa mea.

Totul a început printr-o glumă. Îmi amintesc de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri. Am întrebat-o ce ar fi în stare să facă pentru a-mi dovedi că mă iubeşte. Mi-a răspuns că orice. Atunci eu am surâs, şi ea de asemenea. Cât eram de inconştienţi!

Atunci a luat-o totul razna. Înainte făceam dragoste întruna, fără să ne gândim la altceva. Era o dovadă de dragoste care ne ajungea. Era ca şi cum am fi băut un pahar de apă - numai că asta avea mai mult gust şi că ne era tot timpul sete. Era de ajuns ca ea să mă privească şi simţeam cum sexul meu începe să trăiască. Îşi întredeschidea buzele; îmi lipeam buzele de ale ei; limba ei îmi lingea gingiile; avea gust de fragă Tagada; îmi răsfiram degetele în părul ei parfumat; ea îşi strecura mâna pe sub cămaşa mea şi îmi mângâia pielea; respiram mai repede; îi descheiam sutienul de dantelă neagră şi-i scoteam sânii; aveau un gust de bomboană Kréma; trupul ei era o cofetărie; un self-service; un fast-food în care îmi plăcea să hoinăresc pe îndelete, şovăind între chiloţii ei umeziţi şi sânii ei în număr par; aşa se întâmplă când faci dragoste; te duci şi te întorci de multe ori; când ejaculam, o strigam pe nume; şi mă striga şi ea pe mine.

Punct şi virgulă: iată un lucru foarte erotic.

Eram o pereche de îndrăgostiţi, asta şi nimic altceva. Totul a luat-o razna când am hotărât că dragostea are nevoie de dovezi. Ca şi cum a face dragoste nu mai era de ajuns.

La început nu a fost mare lucru. Ea mă ruga să-mi ţin respiraţia timp de un minut. Dacă izbuteam însemna că o iubesc. Era uşor. După aceea, mă lăsa liniştit câteva zile. Dar începeam eu.
- Dacă mă iubeşti, ţine-ţi degetul în flacăra lumânării până când îţi voi spune eu să-l scoţi.

Mă iubea cu siguranţă. Am râs cu poftă când i-am doftoricit băşica de pe degetul arătător. Habar nu aveam însă că intrasem într-un angrenaj infernal.

Rând pe rând aveam câte o idee. Dar pretenţiile noastre creşteau de la o zi la alta. Ca să-i dovedesc iubirea mea, a trebuit, rând pe rând:
- să ling closetul în interiorul lui;
- să-i beau pipiul;
- să citesc în întregime romanul lui Claire Chazal;
- să-mi arăt coaiele în timpul unui dejun de afaceri;
- să-i dau o sută de mii de franci fără să am dreptul să o regulez;
- să-mi dea două palme, cu multă lume de faţă, în cafeneaua Marly, fără ca eu să am dreptul să protestez;
- să rămân închis, timp de zece ore, stând în picioare, în dulapul unde sunt ţinute măturile;
- să port verigi în sfârcurile ţâţelor;
- să mă îmbrac ca o femeie într-o seară când îşi va primi prietenele la cină, şi să servesc la masă.

La rândul meu, ca să verific dacă mă iubea, am silit-o:
- să mănânce un căcat de câine găsit pe stradă;
- să poarte un godemiché în anus timp de trei zile fără să se poată căca;
- să vadă până la capăt ultimul film al lui Claude Lelouch;
- să pună să i se găurească clitorisul, fără anestezie;
- să meargă cu mine la o petrecere şi să mă vadă cum mă dau la toate prietenele ei, fără să reacţioneze;
- să se lase regulată de câinele al cărui căcat îl mâncase;
- să rămână legată de un semafor, o zi întreagă, doar în furou şi în chiloţi;
- de ziua ei, să se deghizeze în căţea şi să-şi primească invitaţii lătrând;
- să meargă la Régine dusă în lesă.

Sigur este că războiul era oarecum declarat. Dar totuşi acesta nu era decât începutul. Căci apoi am hotărât de comun acord că la aceste dovezi ale dragostei noastre trebuiau să participe şi alte persoane.

Într-o seară, am mers cu ea la nişte prieteni ai mei sadici. Avea o bandă peste ochi şi mâinile prinse în cătuşe, înainte de a suna la uşă, i-am amintit regulile jocului:
- Dacă nu mai vrei să continui, înseamnă că nu mă mai iubeşti.

Dar ea ştia bine regula asta.

Cei trei prieteni ai mei au început să-i taie hainele cu nişte foarfeci. Unul îi ţinea braţele la spate, iar ceilalţi doi îi sfâşiau rochia, sutienul şi ciorapii. Ea simţea cum o cuprindea groaza când metalul rece îi atingea pielea. După ce a rămas goală, au mângâiat-o pe tot trupul: i-au mângâiat sânii, pântecele, fesele, coapsele, apoi au pătruns-o toţi trei, cu degetele, apoi cu sexul, mai întâi fiecare în parte, apoi toţi deodată (unul în gură, altul în vagin şi altul în anus: totul era foarte bine organizat). După ce au juisat în această frumoasă formulă, au trecut la lucruri serioase.

I-au legat braţele deasupra capului, de un inel fixat în perete. I-au scos banda de pe ochi, pentru ca să poată vedea biciul, cravaşa şi biciul cu mai multe curele, apoi picioarele i-au fost fixate de zid cu nişte funii, după care i-au acoperit ochii din nou. Am biciuit-o toţi patru, timp de douăzeci de minute. În cele din urmă, era greu de spus cine simţea cea mai mare oboseală, victima, care îşi pierduse răsuflarea, implorându-ne să ne oprim şi strigând de durere, sau călăii, ce erau istoviţi de efortul fizic pe care-l făcuseră. Dar ea rezistase şi deci mă iubea.

Ca să sărbătorim evenimentul, am însemnat-o cu fierul roşu pe fesa dreaptă.

Şi apoi a venit rândul meu. Fiindcă o iubeam, trebuia să accept să îndur totul, fără să clipesc. Relaţia trebuia să fie de reciprocitate. M-a dus să cinăm la un fost iubit al ei - adică la un tip pe care-l detestam. La sfârşitul mesei, ea îi spuse:
- Iubitule, nu te-am uitat.

Arătând cu capul spre mine, continuă:
- Acest individ ratat nu va putea niciodată să mă facă să trăiesc cu el ceea ce am trăit cu tine. De altfel nu-i bun de nimic, şi se va uita la noi cum facem dragoste, fără să se clintească măcar.

Am rămas aşezat pe locul meu în timp ce ea se instala călare pe predecesorul meu, care îmi era totodată şi cel mai mare duşman. Îl sărută cu poftă, mângâindu-i sexul. El mă privea, uluit. Dar cum eu nu reacţionam, o lăsă să continue, şi curând ea se înfipse în mădularul lui. Niciodată, în toată viaţa mea, nu suferisem în asemenea hal. Îmi doream să mor pe loc. Dar îmi spuneam întruna că suferinţa asta era dovada dragostei mele. După ce au avut un orgasm simultan, ea s-a întors către mine, epuizată, scăldată în sudoare, şi mi-a cerut să plec, pentru că voiau să o ia de la capăt, dar de data asta singuri. Atunci am izbucnit în hohote de furie şi de deznădejde. Am implorat-o:
- Fie-ţi milă, decât asta, mai bine cere-mi să-mi taie un deget!

Ea chiar îmi îndeplini cererea: îl puse pe rivalul meu să-mi amputeze prima falangă a degetului meu mic de la mâna stângă. Era îngrozitor, dar mai puţin teribil decât dacă i-aş fi lăsat singuri. Şi apoi: e mai mic sacrificiul de a nu te mai putea scărpina în ureche cu mâna stângă decât să fii încornorat de un idiot.

Din acel moment, iubirea noastră ceru întruna tot mai multe dovezi că există.
Am obligat-o să facă dragoste cu un prieten seropozitiv, fără prezervativ (într-o noapte cu adevărat sălbatică).
M-a rugat să sug sexul tatălui ei.
Am pus-o să se prostitueze pe bulevardul Foch: ridicată fiind de poliţişti, a fost violată colectiv de jandarmii-călare şi de câţiva cerşetori, fără ca eu să ridic nici măcar degetul cel mic (pe care, de altfel, mi-l tăiase). Mi-a înfipt un crucifix în anus în timpul slujbei de înmormântare a propriei mele surori, cu al cărei cadavru trebuise să fac sex înainte.
M-am culcat în faţa ei cu cele mai bune prietene ale sale.
M-a silit să fiu martor la căsătoria ei cu fiul unui foarte bogat agent economic.
Am închis-o goală într-o pivniţă plină de şobolani şi de păianjeni.
Şi să nu uit ceea ce a fost cel mai rău: a împins viciul până într-acolo încât m-a obligat să cinez între patru ochi cu Romane Bohringer.
Timp de un an, am făcut totul, TOTUL. În asemenea măsură încât nu mai ştiam ce să inventăm.
Şi apoi, într-o zi, când mi-a venit mie rândul să o testez, am găsit, în sfârşit, DOVADA ultimă a iubirii. Cea care însemna că ea mă va iubi pentru totdeauna.
Nu, nu am ucis-o. Ar fi fost prea uşor. Voiam să sufere toată viaţa ei, să-mi certifice iubirea ei absolută în fiecare secundă şi până la moarte.

Iată de ce am părăsit-o.
Şi iată de ce nu m-a mai văzut niciodată.

Cu fiecare zi care trece, suferim tot mai mult, gândindu-ne unul la celălalt. De mulţi şi mulţi ani, plângem amândoi. Dar ea ştie, ca şi mine, că nu poate fi altfel.

Cea mai frumoasă dovadă de dragoste este pentru noi aceea de a nu ne mai vedea niciodată.