Aici e marea, aici e nisipul. 

Aici esti tu si timpul parca s a oprit in loc. nu stiu neaparat daca s a oprit, dar a luat o alta forma. Suntem pe balcon la vicii, privim marea, adulmecam starea asta de bine si lasam vantul sa isi faca de cap cu zulufii nostri. 

Este genul ala de moment pe care vrei sa l imortalizezi cumva, dar o poza nu este suficienta, poate reda doar ceea ce vad ochii, nu si sunetul produs de valurile astea linistite care parca sterg orice urma de regret sau negativism. o filmare poate reda doar sunetul si imaginea, miscarea, dar nu si mirosul marii...asa ca varianta cea mai buna ar fi sa iau clipa asta si sa o tin captiva adanc in memorie, in suflet...si sa sper ca va ramane acolo pentru mult timp. As spune pt totdeauna dar nu stiu ce inseamna totdeauna, in schimb stiu ce inseamna azi, acum, fix acum, cand savurez totul cu aceeasi intensitate cu care as savura ultima clipa din viata mea. Acum cand esti langa mine, real, atat de viu, atat de TU. sunt atat de absorbita de peisaj, traiesc uneori anumite lucruri atat de intens, incat imi ies prin piele, imi inunda simturile si devin imuna la orice altceva. Sunt atat de plina de tine ..ca parca te eman din mine. Plina pe toate planurile. Plina spiritual, plina erotic. Ma fac una cu tine, amortesc si asa incep sa invie toate sentimentele astea care se ascund trufas prin venele mele. Si ametesc si incep sa caut raspunsuri la tot ce se intampla cu mine, si ajung la tine.

trebuie sa fiu reparata. Tot creierul, sufletul, corpul, traiesc brusc profund pentru nemultumirile mele, pentru bucuriile mele interioare, pentru orice nu mi da pace si simte nevoia sa iasa la suprafata. Asa sunt. Asa am fost mereu. Am dat frau liber trairilor mele si mi am ascultat sufletul. I am acordat macar cateva minute, ore, poate o zi si l am ascultat cu supunere, inmarmurita, fara sa am curajul sa suflu in fata lui. Iar tu ma faci sa scriu, si asta ma hraneste. Tu imi dai sentimentul ca pot sa iti spun orice..si asta fac. 

Gata. Daca mi as permite sa pot folosi cuvantul "perfect", l as folosi acum! 

Te pup! Chiar te pup :)

Prima parte s-a terminat brusc, dar nu are sens sa o continui. Asa scriu eu...as putea sa fac un efort sa imi continui ideile, dar acum sunt in alt loc, in alta parte si nu sunt incarcata emotional la fel.

Atunci stateam in iarba si erai langa mine. Acum stau in pat si esti la munca. Dar asta nu inseamna ca nu esti aici...ohoo...esti foarte aici.

Nu am mai scris din Ianuarie, si desi imi placea sa scriu la un moment dat m-am oprit. Credeam ca imi iese sa scriu doar atunci cand sunt suparata si sentimentele principale pe care le traiesc sunt unele mai putin pozitive..tristete de exemplu. Care nu stiu daca este neaparat un sentiment negativ.

Faptul ca te-am cunoscut si ca ti-am citit o parte din ceea ce am scris, ca ai fost incantat si ca ti-a placut m-a incurajat sa scriu..si mai ales m-a facut sa imi dau seama ca pot sa scriu si atunci cand sunt fericita, pentru ca acum da, sunt fericita.

Observ ca nu sunt la fel ca acum cativa ani, cand imi era foarte simplu sa spun direct ceea ce simt, dar se pare ca nu am nici cea mai mica problema sa astern aici sentimentele care ma incearca. Din experienta cred ca nu este o idee buna sa spui si sa arati prea mult, dar in acelasi timp o parte din mine ma contrazice. Daca nu zic si nu arat acum...atunci cand? Este prematur sa ma gandesc la partea cu " acum e prea tarziu sa spun asta " , dar pana la urma asa sunt eu construita, si daca imi este teama de ceva anume, imi este de " prea tarziu " si momentul asta, clipa asta pentru mine este importanta si prefer sa nu ma gandesc la ce se poate intampla daca las garda jos si iti spun ca te plac, ca sunt indragostita, ca ma completezi...ca ma faci fericita !

Sunt prinsa intr-un moment de liniste. Vorbesc doar din punct de vedere sentimental. Nu stiu daca am scris vreodata de munca, familie sau orice alta " ramura " . Ca sa stim cum stam si despre ce vorbim.

Momentul asta de liniste al meu imi permite sa ma gandesc la foarte multe lucruri...doooar pozitive.

Nu am cum sa nu ma gandesc cum a inceput totul, nu am cum sa nu zambesc si sa retraiesc toate clipele foarte dragute, chiar daca ele inca exista si vor mai exista si trebuie sa traiesc in prezent. Traiesc in prezent, dar imi vin in minte, fara incetare si ma fac sa zambesc. Ce impact ai avut tu asupra mea. Hm.

Imi place ca nu trebuie sa explic si sa justific totul...imi place ca intelegi foarte multe lucruri si nu trebuie sa ma obosesc sa ma fac inteleasa pentru ca tu ma intelegi oricum. Cu tine nu pot avea superstitii ( 13, zi ghinionista – whaat?!:)) ) si nu trebuie sa cred neaparat in semne si nu este necesar sa interpretez. Cumva este simplu si frumos. Cumva asa trebuie sa fie, doar ca sunt obisnuita sa fie greu.

Impartim opinii si cu trecerea timpului, se pare ca ajungem sa impartim si idei. Nu stiu cat de precipitata sunt, dar asta ma faci sa simt, desi ne cunoastem de 1 luna jumate...timpul pana la urma este irelevant, nu?

Nu pot spune ca sunt un om simplu sau usor de inteles. Sunt o fire contradictorie, complicata.  Si apreciez enorm cand tu incerci sa ma intelegi fara sa te grabesti sa ma judeci. Asta ma apropie ametitor de repede de tine.

Cred in DOI, cred in prieteni desi pana si prietenia a devenit in momentul de fata un lucru relativ, cred ca nu-ti ajunge o viata pentru a cunoaste un om cu adevarat, cred ca printre lucrurile pe care ar trebui sa le traim de mai multe ori în viata se numara copilaria.

 

Iubesc marea. Nu ma satur niciodata sa o privesc, sa o miros, sa o gust. Pentru mine e un infinit care nu ma sperie, ci ma incanta. Tu ai patruns in infinitul asta al meu...si deocamdata cand ma gandesc la mare imi este foarte usor sa o asociez cu tine. Dubios

 

Cred ca persoana de langa tine trebuie sa aiba un suflet frumos. Asta se vede si la exterior. Trebuie sa te inspire, si sa te faca sa vrei sa fii un om mai bun, sa te motiveze, sa iti daruiasca putin din lumea ei si sa ti-o infrumuseteze. Sa fie un schimb de lucruri bune.

 

Gelozia. Se spune ca daca nu esti gelos nu iubesti. Cred ca pentru unii este un paradox, cumva iubirea a ajuns sa fie in mod gresit asociata cu gelozia si invers. Mi se pare gresit.

Probabil tot in urma experientelor si relatiilor prin care am trecut am invatat unele lucruri care imi usureaza acum existenta, imi usureaza defapt relatia. Dar asta este si ideea, nu ?

Pe langa multitudinea lucrurilor bune pe care mi le-ai adus, unul de mentionat este acela ca vad lucrurile cu ochi mai buni, si nu totul este asa de negru. Si am inceput sa cred si in gri.

 

Imi place sa citesc si sa scriu. Ma repet, dar credeam ca pot scrie doar cand sunt suparata, pentru ca scrisul ma calmeaza, dar defapt ca sa poti scrie trebuie sa simti. Sa traiesti, sa iubesti, sa suferi, sa fii dezamagit, sa fii fericit..sa fii tu.

 

Pana la urma ce inseamna viata? La ce se rezuma? La o multime de momente pe care ajungi sa le povestesti, sa le impartasezi..." au fost clipe/momente in viata mea cand.." .

 

Toti ajungem in punctul in care avem nevoie de un pansament sufletesc, chiar daca acesta vine din partea unor oameni necunoscuti, poate aici este si secretul, apar exact cand te astepti mai putin si exact cand ai cea mai mare nevoie, si se transforma intr-un fel de balsam pentru suflet. Cred ca aici pot folosi cuvantul reciprocitate in ceea ce ne priveste.

Normal si anormal? Ce termeni greu de clasificat si inteles. Pentru ca ajungi in punctul in care normalul tau era anormal, si defapt ceea ce crezi ca este anormal este normal. Ametitor, pe bune!

 

"toti" – dar ce imi place sa generalizez.

Oricum simt ca tonul meu este acum unul putin mai general...si am incercat sa nu mai pun atat de mult lucrurile in carca ta, si totul sa se rezume la tine, dar defapt...te ascund in spatele fiecarui cuvant.

 

Zambesc atat de muuuult si nu ma mai satur!

Imi place sentimentul asta de.." siguranta". Da, l-am discutat si nu stiu exact de unde " nevoia" asta de siguranta, dar ea exista. Cand o sa aflu care e treaba te anunt.

Imi place sa te privesc, imi place ca ma iei in brate cand dormim si ma tachinezi. Imi place ca imi faci pe plac. Imi place ca am ajuns sa experimentez statul pe patura si privit stelele ore in sir. Daca m-ai fi intrebat mi-ar fi sunat plictisitor, dar defapt mi se pare incredibil.

Imi place cand stai in dreapta si ma apuca cantatul si zambesti in coltul gurii. Imi place ca ma placi.

 

                              Ma placi si asta ma face sa ma plac

Cum incepe vara ?  Sau...cand incepe vara ?

Pai poate incepe in momentul in care s-a terminat scoala ( cand inca esti elev/student), mai oficial pe 21 iunie, sau mai neoficial si sentimental pe 8 iunie pentru unii..si pentru altii . Depinde din ce perspectiva privesti lucrurile.

Nu stiu ce aer va prinde relatarea mea, poate fi unul obiectiv sau subiectiv. Sunt absorbita si fascinata, ametita de toate evenimentele care se deruleaza acum in viata mea.

Minea mea aluneca lenes....

Care este diferenta dintre indragosteala de la 16 ani si cea de la 25 ? Maturizarea? Constientizarea riscului pe care ni-l asumam ?

Cred ca nu exista diferenta foarte, foarte mare. Cred doar ca la 25 poti evita sa ajungi sa te indragostesti ca la 16, esti mai precaut, pe cand la 16 nu te gandesti...deloc, faci doar ceea ce simti si nu pui nimic in balanta, conteaza doar clipa aia. In schimb la 25, ca urmare a tuturor indragostelilor esuate, sau nu, din trecut, devii mai precaut, mai pragmatic, mai rece, mai greu de impresionat.

8 Iunie...

Nervoasa, cu fundul in sus. Nu aveam chef de nimic, de nimeni, iar clubul era pe ultimul loc in mintea mea.Kultur nici nu isi facea loc in minte mea vreo secunda. Dar cumva am ajuns acolo... si acolo ai aparut si tu. Usor inabordabil, tuns scurt si nu foarte zambaret. „ asta cine e? „ ...” adrian baicu „ ...

-          „ buna, viitoarea doamna baicu „

-          „mda... nu cred „

Serios?!

Nu stiu exact motivul pentru care mi-a iesit asta pe gura, clar a fost o glumita, dar raspunsul putin cam...neasteptat.

Inabordabil, inabordabil. Doar asta aveam in cap si ma atata si mai tare.

Nu am foarte multe de spus despre 8 iunie...doar ca atunci te-am vazut si te-am placut si aveai  ceva, acel ceva pe care inca il ai si inca ma tine extraordinar de prinsa si de vie .

12 -13 iunie...cafea si karaoke...si o noapte alba, usor ametita de bergenbier, de un lac si incercarea mea de a invata mersul tau de negru, care ma amuza de fiecare data cand il vad sau cand imi amintesc de el, chiar si acum cand scriu asta.

Se presupune ca trebuia sa scriu despre ultima luna, dar se pare ca totul se raporteaza la tine. Ultima luna oricum se raporteaza strict la tine, la mine si la tine...desi initial o parte din mine nu a crezut vreodata ca putem ajunge aici, desi cealalta parte crede ca voi ajunge in punctul in care imi va fi foarte greu sa scot pe gura un „ te iubesc „ , si nu din cauza ca nu as putea simti asta, ci tocmai pentru ca as putea sa o simt, lucru care ma sperie mai tare decat mersul cu avionul.

Te privesc si zambesc si ma pierd in tine.  Te privesc acum.

7:06...” la doi pasi” si cafeaua ta fara lapte. Ne-am sarutat...secunda mea vesnica de fluturi in stomac, ameteala. De atunci traiesc in secunda asta...secunda asta vesnica din noi.

Este altceva, este diferit si intens. Nu este ca la 16 de ani, este mai bine, dar am toate elementele principale. M-ai intors cumva la copilul ala imatur care se hraneste cu sentimentul asta, dar in acelasi timp sunt si persoana care am devenit..care sunt.

Vama a capatat usor un alt sens pentru mine. Dimineata a fost, se pare, un vis de-al meu, devenit realitate.

Esti genul ala de persoana care ma calmeaza total si in acelasi timp ma pune sa alerg fara incetare. Ma panichezi. Gresit. Ma panichez eu..pentru ca stiu ca ma pot pierde intr-o persoana. Sunt distrusa asa cum ai spus tu cand m-ai cunoscut, la fel si tu. Poate chiar o sa mearga. Nu stiu unde si ce inseamna sa mearga, stiu doar ca acum este incredibil de bine si nu ma intereseaza ce poate urma.

Nu stiu exact cand s-a intensificat totul...stiu doar ca am stat o noapte intreaga la tine in curte pe paturica asta alba si pufoasa pe care stau acum, cand scriu, si am privit stelele si „ fraierii” care se plimbau printre stele. Stiu ca am descoperit-o pe Vega si stiu ca as fi oprit timpul in loc. Defapt, nu doar atunci, au fost multe clipe in care as fi pus timpul intr-o cutiuta, dar ce rost are cand clipele astea incredibile nu se sfarsesc si devin din ce in ce mai frumoase, in care sunt din ce in ce mai ....altfel. La fel si acum, cand stau intinsa, cu picioarele in iarba, sorb dintr-o ceasca de 3 in 1 facut de tine, te privesc cum te invarti agitat pe langa mine, cu pantalonii cazuti, cu picioarele goale, cu ceasul meu la mana ta, cu ochii aia ai tai si fata de dulau...cer, tigaro, cafea, scris si tu. Rupta de cotidian si pro